Cincșor.Transilvania.Case de oaspeți

Mini vacanță de Paște la Cincșor, 3-7 mai 2024

Vă invităm să sărbătoriți împreună cu noi vestea Învierii Domnului, într-o atmosferă de sărbătoare, în inima Transilvaniei!

(4 nopți, all-inclusive)

La sosire, vineri, 3 mai, după amiază, vă întâmpinăm cu schar (plăcinta săsească specifică Cincșorului) și pălincă. Seara v-am pregătit un bufet cu bucate tradiționale de post.

 Sâmbătă, 4 mai, după micul dejun, explorați istoria și poveștile Cincșorului vizitând biserica fortificată, una dintre cele mai pitorești și bine conservate din Transilvania. După un prânz light vegetarian, vă propunem o excursie pe circuitul Biertan – Mediaș – Agnita. Cina de post va fi urmată de un foc de tabără în curtea fostei parohii.

Duminică, 5 mai, este rezervată unui brunch de primăvară. După brunch, vizităm Mănăstirea brâncovenească de la Sâmbăta de Sus și fosta abație cisterciană de la Cârța. La întoarcere, vă așteaptă cina festivă de Paște.

Luni, 6 mai, începeți ziua cu un mic-dejun extins, apoi puteți opta pentru o plimbare pe malul Oltului. Seara se încheie cu o cină gourmet specială.

Mini vacanţa de Paște se încheie marți, 7 mai, după micul dejun.

 

PREȚURI ȘI REZERVĂRI:

400 EUR/ persoană/ cameră dublă mare;

380 EUR/ persoană/ cameră dublă mică;

540 EUR/ persoană/ cameră single mare;

480 EUR/ persoană/ cameră single mică;

190 EUR/ copil 4 – 12 ani/ pat suplimentar în camera părinţilor (copiii sub 4 ani gratuit);

320 EUR/ copil peste 12 ani sau adult în pat suplimentar.

 

Pachetul include cazarea pentru patru nopți, excursiile ghidate de specialist, toate mesele menționate în descrierea pachetului, precum și folosirea tuturor facilităţilor locaţiei. Băuturile precum apă, ceai și cafea sunt oferite din partea casei, la fel și intrarea la obiectivele turistice menționate. NU SUNT INCLUSE BĂUTURILE ALCOOLICE. Transportul la obiectivele vizitate este individual.

Plată avans: 50% din prețul total.

Contactaţi-ne folosind meniul „Rezervări” sau scrieți-ne direct la kulturproject@gmail.com.