Cincșor.Transilvania.Case de oaspeți

Cultură și filozofie la Cincșor, în inima Transilvaniei, 10 – 14 august 2020

Râsul lui Aristofan

Râsul lui Aristofan nu este un râs delicat, reținut, politicos. Este, dimpotrivă, un râs fără jenă, adesea chiar grosier, care nu se sfiește să ia în tărbacă tot ce mișcă: tineri și bătrâni, bărbați și femei, bogați și săraci, țărani și orășeni, democrați și oligarhi, politicieni și intelectuali, profesori și studenți. Democrația ateniană avea, așadar, forța lăuntrică necesară pentru a râde cu poftă de propriile ei defecte și aspecte ridicole.

Or, aceleași defecte și aspecte ridicole se regăsesc în democrațiile contemporane, Aristofan rămânând astfel un autor extrem de actual (în cazul României, poate chiar mai actual decât Caragiale). Vom discuta toate cele unsprezece comedii ale sale, regrupându-le în patru mari categorii: politică internă (Acarnienii, Cavalerii, Viespile), politică externă (Pacea, Păsările), criza valorilor (Norii, Broaștele, Plutos) și relațiile dintre sexe (Lysistrata, Tesmoforiile, Adunarea femeilor).

Ca de obicei, vom vedea împreună și câteva filme, printre care probabil Proba de orchestră și Orașul femeilor de Fellini.

Fundaţia Paleologu și Kultur Project/ Cincșor. Transilvania. Case de Oaspeți susțin împreună învățarea și dezvoltarea pe baze reale și solide. Vă invităm să petrecem împreună cinci zile de cunoaștere şi de relaxare, să ne bucurăm împreună de subiecte pasionante, dezbatere şi dialog alături de lectorul Theodor Paleologu, în curtea bisericii evanghelice de la Cincșor.

Cursul începe luni seara (10 august), la cină, şi continuă în zilele de marți (11 august), miercuri (12 august) şi joi (13 august). Încheiem vineri (14 august), când mai luăm prânzul împreună

Data limită de înscriere este 1 august 2020. Participanții trebuie să își asigure propriul transport până la Cincșor.

Tarife și rezervări

Rezervare curs: Cursul se achită separat de alte cheltuieli, în avans, până la data de 1 august, iar factura este emisă de Fundaţia Paleologu. Onorariul cursului este de 1453 lei (TVA inclus) de persoană. Pentru participarea la curs este necesar să vă înscrieți AICI.

Rezervare cazare și masă: Costurile de cazare și masă se achită direct la Cincșor. Transilvania. Case de Oaspeți. Preţul pentru cazare pentru o persoană pe noapte este următorul:

  • în cameră dublă mare, inclusiv mic dejun: 35 EUR (două persoane cazate în cameră)
  • în cameră dublă mică, inclusiv mic dejun: 30 EUR (două persoane cazate în cameră)
  • în cameră single mare, inclusiv mic dejun: 65 EUR
  • în cameră single mică, inclusiv mic dejun: 55 EUR

Aceste tarife sunt disponibile pentru minimum două nopţi, în săptămâna de curs, numai pentru cursanţii Casei Paleologu.

Prânzul și cina se rezervă separat, pentru cei interesați. Prețul total pentru cele cinci zile este de 135 EUR (cina de luni, marți, miercuri și joi seara, prânzul de marți, miercuri, joi și vineri, cafea și băuturi naturale în pauze). Preţurile nu includ băuturi alcoolice.

Mai multe detalii pe e-mail la: kulturproject@gmail.com, sau la tel. 0744373090.